Luna în Berbec

 Nativul este tipul pozitiv, dominant, independent, încrezător în sine, curajos şi practic. Manifestă entuziasm pentru ceea ce-l interesează la un moment dat; este schimbător, neliniştit, stingherit şi îi displace să i se comande sau să-i fie impusă o anume direcţie de viaţă. Este temperamental în genere, cu tendinţa de a fi persistent, agresiv şi impulsiv. Este dotat cu dinamism, energie, originalitate şi abilitate inventivă. Face o adevărată pasiune pentru călătorie şi pentru aventurile originale, individual asumate. Aspiră să-şi croiască drumul în viaţă pe cont propriu şi sunt capabili să ia iniţiativa unor acţiuni sau să domine în sfera lor de influenţă. în cazul unei orientări planetare ostile, există pericolul înecării sau al necazurilor de pe urma femeilor, a schimbărilor profesionale sau sociale. Capul este predispus la migrene şi dureri.

 

Luna în Taur (exaltare)

 Această amplasare conferă o dispoziţie amabilă şi curtenitoare, înclinată către prietenie, dragoste, căsătorie. Nativii sunt hotărâţi şi nu pot fi întorşi din drumul lor. Prin natura lor sunt conservatori şi opun rezistenţă la schimbările forţate sau la influenţele externe. Sunt plini de speranţă, ambiţioşi şi dornici de succes. Fiind buni la inimă, câştigă uşor simpatia altora. Tind nu numai să-şi adune în jur prieteni, ci şi să achiziţioneze bunuri, case, pământuri. Sunt favorizate ocupaţiile agricole legate de cultivarea pământului şi de obţinerea unor produse; asigură succesul în domenii ca farmacia, igiena, afacerile şi în activităţile desfăşurate în locurile din preajma apelor. Uneori ajutorul în sfera financiară sau de afaceri se obţine prin intermediul sexului opus. Nativul este intuitiv şi dotat cu putere de discernământ.

 

Luna în Gemeni

 Această localizare a Lunii conferă nativului o fire plăcută, veselă, sociabilă şi ingenioasă, plus capacitatea de a se menţine rezervat în unele privinţe, precum cele domestice sau personale, fiind însă activ în domeniile publice sau în afacerile interne. Capacitatea intelectuală este foarte mult dezvoltată şi rafinată, mai ales în direcţia literaturii şi a satisfacţiilor estetice oferite de lectură sau de activităţile ştiinţifice. Această poziţionare planetară conferă energie fizică şi o minte adaptabilă, receptivă, sensibilă la ideile noi şi capabilă de a se manifesta în plan artistic, literar sau profesional.
 Este pasibil de multe schimbări şi înclinat să călătorească. Este în pericolul de a se pune în posturi jenante sau dificile din cauzalipsei de precauţie, discreţie sau prudenţă.

 

Luna în Rac (casa)

 Nativii sunt prietenoşi, sociabili, domestici şi foarte ataşaţi de casă. Sunt schimbători, foarte uşor de influenţat de către circumstanţele înconjurătoare şi sensibili la stimulii externi; cu alte cuvinte, aceste persoane percep psihic mediul ambiant (conştient sau inconştient).
 Nativul este drăguţ şi amabil cu toţi, înţelegător şi omenos. Uneori acceptă să se supună fără resentimente, alteori este ales în posturi de conducere. Este bun, conştiincios, sensibil, o natură superioară; face faţă obstacolelor mari, este un luptător. Iubeşte călătoriile, dar şi căminul, simte o atracţie specială pentru mamă. Această amplasare planetară favorizează relaţiile cu publicul în domeniul financiar (lichidităţi), în farmacie, aprovizionare, navigaţie precum şi amplasarea în preajma apelor. Este atras de lucrurile oculte, vechi, de curiozităţi, de istoria familiei şi de istorie în general, de patriotism şi de bucătărie.
 Există înclinarea de a exprima gândurile şi sentimentele celorlalţi prin intermediul muzicii şi al poeziei. Luna în această zodie intensifică sensibilitatea faţă de toate aspectele de natură emoţională.

 

Luna în Leu

 Această conjunctură astrală face ca nativul sub semnul ei să fie ambiţios, încrezător în sine, loial, generos cu banii, înzestrat intelectual, mărinimos, pur şi bun la inimă, cu o minte activă, perseverentă şi pătrunzătoare, cu abilităţi organizatorice. Printre asociaţi se impune în general ca lider, se bucură de popularitate în rândul sexului opus. Iubeşte sincer, ţine la casă şi la onoare. Se distinge prin purtarea foarte corectă şi prin îmbrăcăminte. Sunt puse în valoare intuiţia şi spiritul şi se manifestă predispoziţia către un temperament afectiv, cu o dragoste specială pentru divertisment, muzică, artă şi sport.
 Această localizare a Lunii are tendinţa să plaseze nativul într-o poziţie superioară din punct de vedere intelectual şi social, asigurându-i încrederea şi respectul celorlalţi şi conferindu-i responsabilitatea şi conducerea unor acţiuni cutezătoare.

 

Luna în Fecioară

 Asigură o capacitate mentală bună, o minte receptivă, o memorie pe măsură şi abilitatea de a învăţa cu uşurinţă şi de a urma un parcurs intelectual. Pasiune pentru ştiinţe în general şi pentru temele oculte. Are înzestrări clarvăzătoare, intuitive şi psihometrice. Nativul este de regulă tăcut, neostentativ şi lipsit de pretenţii. Deşi nu-i lipsesc talentul şi ambiţia, preferă să-şi câştige existenţa prin meritele personale şi prin puterile intelectuale proprii. Are o imaginaţie bogată, dorinţă de schimbare, călătorie şi investigaţii.
 Deşi este rezervat, are mulţi prieteni, mai ales de sex opus; de obicei ascunde neplăcerile îndurate în căsătorie. Stomacul şi intestinele îi pot provoca disconfort dacă nu se respectă o anume rigoare în alimentaţie.
 Există posibilitatea multor călătorii scurte şi a schimbărilor în plan profesional. Această localizare a Lunii favorizează o varietate de activităţi ca literat, profesor, contabil, funcţionar, comisionar, călător, chimist, farmacist, confecţioner, de multe ori înregistrează succes în activităţile agricole, mai ales când naşterea este însoţită de un semn de pământ ascendent sau când planeta care domină ascendentul este într-o zodie de pământ. Această amplasare a Lunii face din nativ un servitor bun şi de încredere, de obicei mulţumit la rândul său de cei care sunt sub ascultarea lui.

 

Luna în Balanţă

 Această poziţie a Lunii favorizează sau înclină către asocieri, parteneriate şi popularitate. Nativul este înclinat către divertisment, plăceri, societate şi preferă compania celor tineri. Este afectuos, bun la suflet, plăcut, curtenitor, inimos, amabil, vesel, aplecat către dragoste şi căsătorie; are maniere civilizate şi îşi face uşor prieteni. Are o pasiune deosebită pentru vestimentaţia deosebită, podoabe, lux, simte nevoia să fie aprobat şi este deschis influenţelor rafinate şi armonioase.
 Viaţa personală stă sub influenţa celorlalţi în mare măsură şi preferă de regulă să lucreze în asociaţie cu alţi oameni. Apreciază muzica, pictura, scenografia şi toate artele frumoase în general; manifestă de regulă pricepere şi ingeniozitate în aceste direcţii dacă este în aspect favorabil cu Mercur.

 

Luna în Scorpion (cădere)

 Tinde către activitatea susţinută. Nativul este întreprinzător, manifestă voinţă, hotărâre şi abilităţi practice. Este neclintit şi încrezător în sine pentru a merge mai departe cu scopul de a obţine succes în ceea ce întreprinde şi ştie să îşi poarte de grijă; este oarecum direct şi impulsiv. Această poziţionare a Lunii conferă predispoziţia către divertisment, confort şi dorinţa de a-şi satisface gusturile. Prin natura sa, nativul este plin de energie, puternic, independent, dominant, agresiv, curajos şi optimist. Nu acceptă opoziţia şi nici faptul de a fi deturnat de la urmărirea scopurilor sale, dar adesea este în stare să sacrifice mult pentru a răspunde bunătăţii cu aceeaşi măsură. Uneori temperamentul său este foarte impulsiv. Este interesat de subiectele oculte sau misterioase şi, dacă situaţia o cere, va milita pentru şi va susţine schimbările revoluţionare, apelând chiar la sarcasm sau satiră.
 Luată în sine, această amplasare semnifică relaţii afective sau atracţii faţă de sexul opus, dar şi dificultăţi în relaţiile cu acesta sau dezechilibre ale situaţiei maritale. Călătoriile implică riscuri. Femeile îşi pot pune viaţa în pericol la naştere.

 

Luna în Săgetător

 Este un indiciu al faptului că nativul este generos, binevoitor, omenos, milos, iubitor, sociabil, cu simţul umorului, jovial, uneori iute la mânie dar iertător, dispus să facă uşor promisiuni, plin de speranţă, sincer şi liber. Manifestă dragoste de frumos, echilibru şi pasiunea pentru sporturi.
 Uneori are o atitudine fizică şi intelectuală impulsivă, neobosită şi nestatornică. Este tentat să călătorească şi să-şi schimbe frecvent domiciliul. Este activ, nu respinge niciodată exerciţiul fizic, se plimbă cu pas rapid şi lucrează în acelaşi ritm susţinut. Iubeşte copiii, animalele şi sporturile.
 Este înclinat să cerceteze religia şi filozofia, dreptul, comerţul şi afacerile externe în general. Este un profesor înnăscut; are înclinaţii către filozofie şi modul său de manifestare aminteşte de cel al unui profet, fiind corect în aprecierile sale privind consecinţele acţiunilor sau iniţiativelor sale. Este ingenios, talentat şi înclinat spre o formaţie ştiinţifică.
 Această amplasare a Lunii ar putea aduce nativul înaintea publicului într-un fel sau altul, ceea ce poate facilita evoluţia unor mari sisteme religioase, a unor reforme educative sau politice. Obţine avantaje de pe urma femeilor. Dacă Săgetătorul este amplasat pe cuspida casei a opta, nativul poate să obţină o moştenire.

 

Luna în Capricorn (antipod)

 Această amplasare a Lunii îl pune pe nativ în contact direct cu publicul, dar dacă faptul ca atare aduce sau nu beneficii depinde de ceilalţi indici din horoscop.
 Dacă Luna este în aspect la momentul naşterii, mai ales cu Soarele, nativul poate atrage atenţia asupra lui, în calitatea sa de persoană importantă şi respectabilă. Dacă se bucură de un context favorabil, poate manifesta abilităţi de conducător, general sau administrator.
 Dacă dominantele în plan mental (Soarele, Luna, Mercur şi dominantele caselor a treia şi a noua) sunt în disjuncţie, iar formarea timpurie a fost neglijată, toţi aceşti factori coroboraţi conferă o formaţie mentală confuză şi nehotărâtă, lipsa energiei creatoare, manifestată chiar în prezenţa voinţei. Pot apărea neplăceri cauzate de femei şi un slab control asupra dorinţelor.
 De obicei, nativul îşi face duşmani, justificaţi sau nu, şi are de suportat inconveniente sau dificultăţi legate de ocupaţia sau reputaţia sa. Dacă orientările din horoscop sunt în general pozitive, ele sunt un indiciu al demnităţii şi importanţei; nativul are capacitatea de a prezenta interes pentru alţii şi de a inspira încredere; este un bun organizator şi un iscusit promotor al bunăstării. Această amplasare a Lunii indică şi grija şi atenţia faţă de chestiunile financiare. Nativul este prin natura lui prea rece şi calculat şi uneori nepăsător faţă de sentimentele celorlalţi.

 

Luna în Vărsător

 Nativul manifestă o dispoziţie intuitivă, plăcută, prietenoasă şi curtenitoare. Are o atitudine sociabilă şi înţelegătoare; este generos, omenos, independent şi oarecum neconvenţional. îi fac plăcere ciudăţeniile şi curiozităţile şi manifestă înclinaţia către subiectele neobişnuite, originale sau excentrice. Are abilităţi inventive.
 Manifestă preferinţă pentru activităţile politice, educative şi ştiinţifice, interes pentru astrologie şi aspectele oculte în general, pentru societăţile secrete etc. Are o bună capacitate imaginativă, manifestă sensibilitate dozată raţional, trăieşte nemulţumiri şi schimbări provocate de prieteni. Are necazuri cu femeile şi este predispus la necazuri şi o viaţă aventuroasă dacă Luna este în disjuncţie.

 

Luna în Peşti

 Nativul se caracterizează prin bunătate, linişte, retragere, înţelegere, atracţie pentru lux, confort, schimbare, diversitate, frumuseţe şi echilibru.
 Se confruntă cu multe nenorociri şi piedici care tind să-l facă nehotărât, inactiv, depresiv şi uşor de descurajat din când în când. Are plăcerea lecturii şi o percepţie rafinată a dragostei romantice, ajutat fiind de o imaginaţie puternică şi bogată. Ca vorbitor, scriitor sau compozitor este productiv, fluent, onest şi foarte atent la detalii.
 Relaţiile sentimentale se caracterizează prin inconsecvenţă; uneori îi este greu să economisească bani. Dacă Soarele este tot într-o zodie de apă sau una dintre aceste zodii este în exaltare, nativul este predispus să se îngraşe. Dată fiind această localizare a Lunii, nativul este adesea receptiv, cu înclinaţii oculte, inspirat şi reacţionează la circumstanţele psihice în general. Are de suferit atât psihic, cât şi fizic din cauza unor condiţii externe nefavorabile, a mediului ostil sau de pe urma neînţelegerilor.