Neptun în mitologiePoseidon-Neptun este un vechi mare zeu care, din diverse motive, şi-a pierdut suveranitatea universală originară, dar urme ale maiestăţii sale anterioare sunt regăsite chiar în numele său, căruia Willamowitz i-a dat explicaţia corectă de "soţul Terrei" (Posis Das). Nenumărate trăsături, specifice lui, nu au nimic de-a face cu marea. El este creatorul, stăpânul, zeul cailor, ori calul are legătură cu lumea infernului. Marele număr de aventuri amoroase îl apropie de Zeus, punând în evidenţă structura originară de "bărbat al Terrei" şi de "cel ce cutremură pământul". Puterea sa primordială este indicată şi de formele gigantice sau monstruoase ale copiilor săi: Orion, Polifem, Triton, harpiile etc. în calitate de spirit masculin al fertilităţii locuind pământul, zeul adus de indo-europeni poate fi comparat cu zeii suverani şi fecundatori ai religiilor orientale. în tradiţia elină, Neptun participa la împărţirea Universului, primind suveranitatea asupra mărilor şi devenind un adevărat zeu homeric. Această exclusivitate îl obligă să renunţe la multe dintre atributele sale originare şi să le păstreze numai pe acelea ce depindeau de mare: putere capricioasă şi stăpânirea asupra destinului navigatorilor. Ce spune mitologia asupra celui de al doilea fiu al lui Cronos-Saturn? Fiu al lui Saturn şi Rheei, în consecinţă fratele lui Jupiter, el a fost devorat de tatăl său sub forma unei pietre şi ascuns de către Mama Cerului în sânul Oceanului. Se constată astfel un nou acord între zeul încarnând fatalitatea şi destinul lui Neptun. Ieşind victorios, alături de fraţii săi, în lupta contra titanilor, primeşte drept recompensă imperiul mării, iar tridentul este sceptrul său. Mai târziu, într-un moment de nemulţumire, participă alături de Apollo la o conspiraţie contra stăpânului Olimpului, dar după descoperirea complotului va fi condamnat la un an exil pe Terra. Aici a edificat zidurile Troiei, cetatea legendară, pe care tot el o va distruge. Zeul cu barba zburlită şi înţesată de alge şi scoici a trimis la Marathon taurul devastator, omorât de Tezeu, şi în Creta frumosul animal pentru care Parsifae a simţit o dorinţă degradantă. Urmând dorinţele Herei-Junona, a schimbat pe Pariclymene în vultur, pe Hierax în pasăre de pradă şi a oferit aripi lui Pegas. Este deci un transformator, un creator de artificii reale. Printre fiii pe care i-a avut apar briganzi şi şefi tiranici, rebeli nestăpâniţi, în atribuţiile cărora cădeau asalturile piratereşti şi jafurile prin perfidie. În sfârşit, el uneşte cerul cu valurile şi îl face să se cufunde şi să se confunde cu claritatea lor. Este deci un stăpân al iluziilor şi animator al viziunilor subtile. Alături de cal (element terestru legat de imperiul morţii) şi delfin (element marin), cucuveaua (care profeţeşte) este un alt simbol al său ce reafirmă stăpânirea ancestrală.