Pluto în mitologieHades, la romani Pluton, se confundă cu adâncimile pământului cu zgomote surde, ameninţătoare, cu fatalitatea ataşată de actele pe care el le dezaprobă, iar domnia sa simbolizează prezenţa judecătorului nevăzut, care nu poate fi înşelat. În mitologie apare ca fiul cel mai mic al lui Saturn-Cronos şi fratele lui Jupiter şi Neptun. După victoria împotriva titanilor, tragerea la sorţi i-a acordat treimea de lume cea mai tristă, imperiul morţii. Infernurile plutoniene erau: Ereb cu negura sumbră unde se odihnea Noaptea, somnul şi coşmarurile; Câmpia Lacrimilor, locuită de umbrele copiilor morţi în leagăn, a tinerilor virgini şi a victimelor din dragoste; Tartarul, unde criminalii erau supuşi supliciului; Câmpiile Elisee, locuite de drepţi, înţelepţi şi artişti. Cinci fluvii limitau imperiul. Acheronul, fluviul durerilor, toca rocile în valuri negre şi spumegate ale tristeţei şi angoasei. Cocytul format din lacrimile păcătoşilor era plin de gemete. Styxul, un nume reputat şi temut, era un fluviu de gheaţă, alcătuit din mânie concentrată. Vaporii sulfuroşi ai Flegetonului se proiectau în Acheron. Lethe simboliza uitarea şi nu se putea reveni pe pământ fără a se bea din apa lui, căci fiinţele care se reîncarnează trebuie să fie ignorante asupra trecutului. Lacurile stătute, adâncurile cu mirosuri fetide, crevasele cu vapori sufocanţi erau pentru strămoşi porţile Infernului. Pe acolo ieşea Pluton în carul său negru, dar tot pe acolo a pătruns Hercule pentru a lupta cu Cerber (paznicul vigilent), pentru a-l salva pe Tezeu din sclavie şi a-l obliga pe Pluton să-i restituie lui Orfeu pe iubita sa Euridice. În trei ocazii, Hercule (una din transpunerile Soarelui) s-a luptat cu stăpânul Infernului şi o dată chiar l-a rănit. Apare încă o dată simbolizarea victoriei posibile a luminii asupra întunericului. Prin răpirea şi căsătoria cu Cora-Persephona, fiica Demetrei - holda cea bogată -, se realizează o nouă hierogamie cosmică între adâncurile misterioase ce primesc morţii şi bogăţia ce va renaşte. Elinii şi-l imaginau domnind de pe un tron negru şi auriu, cu furca, cheia care îi permite să deschidă sau să închidă, într-o mână şi cu casca ce îl face invizibil, în alta. Furca îi dă puterea asupra celor două lumi, căci Pluton nu este numai zeul nevăzut al spaţiilor infernale, ci şi cel ce găzduieşte iarna plantele sub formă de seminţe şi toată avuţia de minerale şi metale. De la numele de Pluton s-au creat cuvintele "plutocrat" - cel puternic prin bogăţia lui - şi "plutocraţie" - domnia unei mâini de bogătaşi asupra celor mulţi şi obidiţi.