Uranus în mitologieDin haosul învârtejit şi negru, fără hotare, fără formă, s-a desprins pământul larg şi darnic, zeiţa primordială Geea. Dragostea a unit-o pe Geea cu cel dintâi bărbat, Uranus, personificarea cerului înalt şi plin de stele, cel mai vechi dintre zei. Din fericirea lor s-au născut mai întâi şase băieţi şi şase fete, pe care i-au numit titani; primul născut a fost Okeanos, oceanul imaterial pierdut în spaţiu, iar ultimul, Cronos-Saturn. S-au mai născut ciclopii, trei fraţi cu un singur ochi, apoi hecantohirii, giganţi cu cincizeci de capete şi o sută de braţe, iar ulterior şi alţi prunci cu forme îngrozitoare, enormi, hidoşi, necruţători. Este o fecunditate nemăsurată, câteodată monstruoasă şi, în ultimă instanţă, inutilă, specifică epocilor primordiale. Deşi Uranus îşi iubeşte mult soţia, el şi-a urât copiii din prima zi. Darul de a putea citi viitorul i-a relevat apariţia unei zile în care va fi răsturnat din scaunul de stăpân ceresc. Deşi în sânul său este gravată imuabila lege a naturii, el a încercat să găsească metoda potrivită pentru a înlătura primejdia; soluţia a fost întemniţarea copiilor în adâncurile Geei, în întunecosul Tartar. Supărată, Geea l-a înarmat pe fiul său Saturn cu o armă de diamant în formă de secure, l-a atras pe Uranus, l-a înlănţuit şi fiul necruţător i-a tăiat virilitatea. Din sămânţa sa amestecată cu undele sărate ale Oceanului primordial, s-a născut Venus-Afrodita şi din sângele care ţâşnea au apărut Erynienii, cei ce se ataşează de criminali îndemnându-i la furii răzbunătoare, Giganţii a căror luptă contra zeilor este celebrată căci nu au cucerit Olimpul, şi nimfele, care dansează deasupra preriilor şi dirijează viaţa pastorală. Povestea luptei pe viaţă şi pe moarte dintre Uranus şi Cronos-Saturn este redată cu mare putere de sugestie de Hesiod în poemul "Teogonia". Această versiune violentă a mitului arhaic al separării Cerului de Pământ subliniază şi conflictul între generaţiile divine şi lupta pentru suveranitatea universală.