Culoare opusă şi, în acelaşi timp, complementară albului, se asociază tenebrelor, haosului, indiferenţierii, nopţii şi morţii. Este culoarea doliului absolut, lipsit de speranţă, spre deosebire de doliul alb care e mesianic şi indică o absenţă provizorie. În îmbrăcămintea călugărilor e culoarea renunţării la vanităţile şi deşertăciunile acestei lumi. În psihologia viselor, negrul evocă inconştientul, tristeţea, angoasa, răul. Culoarea aceasta are şi proprietatea de a acoperi alte forme şi culori; de aceea, este simbolul lucrurilor şi al fiinţelor "ascunse", "invizibile": egipteanul Amon înseamnă "Ascunsul"; în credinţele românilor spiritele de dincolo sunt negre (de unde asocierea lor cu arapii, faraonoaicele, ţiganii etc); negru este şi dracul. Dar culoarea neagră evocă şi pământul ca forţă de regenerare şi simbol al fertilităţii şi fecundităţii. Marele zeiţe ale fertilităţii sunt negre (Isis, Cybele, Demetra etc). Întruchiparea vigorii, ardorii şi tinereţii este calul negru (ca pana corbului) din mitologia şi folclorul popoarelor Europei de Est. În lirica românească de dragoste, ,.murgul" (murguleţul, murguţul) este prieten nedespărţit şi un alter-ego al flăcăului îndrăgostit. În credinţa misticilor musulmani negrul acesta devine simbolul luminii divine (piatra meteorică de la Mecca) şi o emblemă a califatului. îmbinarea negrului şi albului reprezintă adesea hierogamia cosmică. În simbolistica alchimică, trecerea de la stadiul Nigredo la Albedo este o transmutaţie a materiei în care aceasta (Anima) este eliberată de moarte şi devine treaptă de trecere în faza solară a lui Rubedo - roşul regal.

vezi şi alt simbol



BIBLIOGRAFIE:

*.* (2009) Dicţionar de simboluri (coord. Jean Chevalier, Alain Gheerbrant), Editura Polirom, Iaşi
Evseev, I., (1994) Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale, Editura Amarcord, Timişoara