Poporul zice: "Privighetoarea nu e frumoasă, dar cântecul îi este din rai". Borges, în analiza pe care o face celebrei "Ode către privighetoare" a poetului englez John Keats, remarcă faptul că "privighetoarea, în mai toate limbile pământului, se bucură de nume armonioase (nachtigall, rossignol), de parcă oamenii, în mod instinctiv, ar fi voit ca aceasta să nu fie mai prejos de cântecul care i-a fermecat. Atât de mult au exaltat-o poeţii, încât a devenit aproape ireală: mai puţin înrudită cu ciocârlia decât cu îngerul" (Cartea de nisip, 142). Exegeţii folclorului românesc remarcă însă un fapt surprinzător şi anume: apariţia accidentală şi nesemnificativă a privighetorii în lirica populară de dragoste. Deşi prezentă în alte specii folclorice, bunăoară în legende, cântecul ei "nu anunţă nici primăvara, nici schimbarea vremii, nici începutul unei munci agricole, nici crugul vremii"; "este o solitară al cărei cântec trist, duios parcă se răsfrânge numai către sine". În folclorul slav, unde numele păsării e de genul masculin (solovei), atât privighetoarea, cât şi cântecul ei, simbolizează bărbatul îndrăgostit, holteiul singuratic, o dragoste ce stă întotdeauna în afara căsătoriei, fără un deznodământ marital.

vezi şi alt simbol



BIBLIOGRAFIE:

*.* (2009) Dicţionar de simboluri (coord. Jean Chevalier, Alain Gheerbrant), Editura Polirom, Iaşi
Evseev, I., (1994) Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale, Editura Amarcord, Timişoara