Simbol arhetipal care, în interpretarea reprezentanţilor psihanalizei, devine sinonimul absolut al lui Animus sau Spiritus, cu toată pletora de conotaţii ambivalenţe, specifice unui model absolut, paradigmatic şi dominator. Tatăl este arhi-simbolul (arhetipul) tuturor figurilor de autoritate: al zeului, al regelui, al profesorului, protectorului, şefului, patronului etc. În raport cu mama, de care se leagă afectivitatea, inconştientul, instinctualitatea etc, tatăl este factorul de conştiinţă, o întruchipare a valorilor consfinţite de tradiţie, opuse înnoirilor şi transformărilor. P. Ricoeur vorbeşte despre potenţialităţile transcendentale pe care le posedă acest simbol al înţelepciunii, justiţiei şi ordinii. Influenţa sa se înrudeşte cu cea atribuită divinităţilor supreme, strămoşului mitic sau eroului civilizator. Rolul său modelator asupra psihologiei copilului coincide cu tendinţa spre un ideal, dar această fixaţie e şi semnul unei îngrădiri, al unei stagnări şi inhibiţii sau al unei castraţii (în termeni psihanalitici). Raportarea fiului la tatăl său, admiraţia, amestecată cu ură şi gelozie, dă naştere la ceea ce se numeşte complexul lui Oedip, iar pentru fată reprezintă capcana complexului Electrei.

vezi şi alt simbol



BIBLIOGRAFIE:

*.* (2009) Dicţionar de simboluri (coord. Jean Chevalier, Alain Gheerbrant), Editura Polirom, Iaşi
Evseev, I., (1994) Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale, Editura Amarcord, Timişoara