"Ziua muchiilor ascuţite"
 
 


Arhiducele Felix de Austria


Brooke Shields


Nicu Alifantis


Tom Berenger
 

 
 

 

Personalitate

 Cei născuţi în această zi dau impresia că ar fi nişte „duri” cu sânge rece. Dacă îi cunoşti mai îndeaproape, însă, descoperi că sunt mult mai drăguţi decât par, ba că, uneori, devin de-a dreptul sentimentali. „Rolul" (sau „masca”) arborată între oameni ascunde de obicei un fond de nesiguranţă, poate chiar sechelele unor traume suferite în prima copilărie. Sunt serioşi, corecţi, direcţi şi dau de înţeles limpede tuturor că nu au timp pentru aiureli. Capabili şi extrem de eficienţi, cred în conştiinciozitate şi nu trec cu vederea nici unul dintre detaliile vieţii. Cei din jur găsesc totuşi cam agasant felul lor de a se repeta, de a da ordine răspicate şi de a-i contrazice mereu pe toţi, până la punctul în care discuţia se transformă în dispută.
  Sunt oameni dinamici, cu o energie debordantă. În calitate de Gemeni, au mentalul deosebit de dezvoltat, dar nu duc lipsă nici de forţă fizică; dimpotrivă, aceasta depăşeşte uneori energia mentală. Chiar dacă iau hotărâri nepotrivite, nu Ie place să se răzgândească - decât atunci când se face apel la sentimentele lor generoase, ceea ce nu e deloc uşor, fiindcă şi le ascund bine. Până şi cei mai apropiaţi au nevoie de luni sau ani întregi ca să descopere calea de acces spre ele. Cedează la argumente intens emoţionale sau care aduc în joc onoarea şi încrederea. Atât din punct de vedere afectiv, cât şi senzual, sunt atraşi, ca de magnet, către persoanele pasionate şi devin receptivi la orice formă de expresie care implică pasiunea.
  Oricât de avansate le-ar fi gândirea şi metodele de lucru, mai ales aceia dintre ei care sunt personalităţi publice caută să sensibilizeze un număr cât mai mare de oameni şi ca atare evită să treacă drept elitişti. Au o remarcabilă încredere în ei înşişi; sunt convinşi că aceasta este o condiţie a succesului. Reversul monedei: rareori sunt pregătiţi să facă faţă eşecului, care îi lasă total derutaţi. Din fericire, dispun de o excelentă capacitate de „recuperare", drept pentru care, în scurt timp, vor fi gata s-o ia de la capăt.
  Totuşi, personalitatea acestor oameni conţine un aspect fluid sau mai degrabă inform - tendinţa spre schimbări rapide, cu pandantul ei, adaptabilitatea. Uneori, încearcă ei înşişi să contracareze această fluiditate imprimând existenţei (proprii, dar şi a celorlalţi) o organizare excesiv de strictă, de parcă s-ar agăţa de reperele ei rigide, ca să nu se prăbuşească în inacţiune şi în haos. Ca urmare, cei născuţi în această zi sunt mereu pe picior de plecare: se duc să lucreze, să discute, să viziteze, sa repare, să iniţieze noi proiecte, să întâlnească alţi oameni. Au talent tehnic şi ţin să şi-l etaleze (dar, dacă sunt înzestraţi cu mai multe asemenea daruri, ar fi preferabil să se concentreze doar asupra unuia singur).
  Pe cei mai evoluaţi, munca, familia sau societatea îi învaţă să-şi armonizeze „extremele" lăuntrice. Dacă nu izbutesc, viaţa lor va fi o frământare permanentă, o necontenită luptă cu frustrarea şi nefericirea. Nici refugiul în activitate, nici celelalte forme de evadare din realitatea problematică nu le garantează liniştea şi echilibrul. Pentru ei, acestea rămân nişte ţeluri greu de atins.

Puncte tari: direct, capabil, adaptabil

Puncte slabe: agitat, extremist, visător





 

Numere şi planete

 Persoanele născute în ziua de 31 a lunii mai sunt conduse de numărul 4 (3+1=4) şi de planeta Uranus. Deoarece numai şapte luni au 31 de zile, numărul acesta este unul neobişnuit pentru o zi de naştere, iar cei născuţi în data de 31 a lunii sunt de obicei dificil de înţeles. Oamenii conduşi de numărul 4 pot fi încăpăţânaţi sau predispuşi la dispute, deoarece frecvent sunt individualişti. Ei sunt, de asemenea, foarte sensibili faţă de respingeri, care îi afectează puternic. Fiind guvernaţi de planeta Uranus, au o predilecţie spre schimbările bruşte şi explozive ale stării de spirit. Trăsătura aceasta este extrem de valabilă în cazul celor născuţi în aceasta zi, graţie influenţei puternice a lui Mercur (guvernator în Gemeni) şi efectului său asupra lui Uranus.

 

Sănătate

 Toate formele de evadare din realitate prezintă pericole însemnate pentru sănătatea persoanelor născute în 31 mai. Din cauza incapacităţii de a trata dezamăgirea şi frustrarea, ele au o tendinţă pronunţată spre a căuta alinare în alcool şi droguri şi de a nutri sentimente de autocompătimire. Trebuie să se străduiesc să dezvolte o abordare realistă a lumii (care să recunoască simbiozele pozitiv-negativ, bun-rău etc.) şi să admită că şi ele însele pot greşi. În al doilea rând, trebuie să se cunoască pe sine la un nivel profund. Poate că vor reuşi să înveţe să nu se biciuiască atât de energic, lăsând ca timpul să rezolve lucrurile. Mesele nu trebuie să fie o simplă componentă a unei zile extrem de organizate; cei născuţi în această zi trebuie să se destindă şi să permită o flexibilitate a alimentaţiei. Nu trebuie să uite că sănătos nu este doar ceea ce mănâncă, ci şi satisfacţia prilejuită de masă în sine.

 

Recomandări

 Examinaţi-vă obiectiv problemele emoţionale, la fel cum procedaţi atunci când vă ocupaţi de chestiunile din exteriorul dumneavoastră. Dacă puteţi, tociţi-vă muchiile tăioase. Evitaţi certurile; nu faceţi altceva decât să vă irosiţi energia. Găsiţi pace în interiorul dumneavoastră.

 

Celebrităţi născute în această zi

1976: Colin Farrell - actor irlandez
1965: Vasile Emilian Cutean - politician român
1965: Brooke Shields - actriţă americană
1963: Viktor Orbán - politician maghiar, prim-ministru al Ungariei
1962: Răsvan Popescu - jurnalist român
1961: Lea Thompson - actriţă americană, regizor şi producător de televiziune
1954: Nicu Alifantis - solist vocal, instrumentist, compozitor român
1949: Tom Berenger - actor american
1948: John Bonham - toboşar şi compozitor englez (Led Zeppelin) (d. 1980)
1946: Adriana Bittel - prozatoare română
1931: Robert Schrieffer - fizician american, laureat Nobel
1930: Clint Eastwood - actor şi regizor american
1923: Rainier al III lea - prinţ de Monaco (d. 2005)
1916: Arhiducele Felix de Austria - al treilea fiu al împăratului Carol I al Austriei (d. 2011)
1887: Saint John Perse - poet şi diplomat francez, laureat al Premiului Nobel (d. 1975)
1883: Onisifor Ghibu - pedagog, memorialist, om politic român (d. 1972)
1857: Papa Pius al XI lea - suveran pontif (d. 1939)
1819: Walt Whitman - poet american (d. 1892)
1773: Ludwig Tieck - scriitor german (d. 1853)
1656: Marin Marais - compozitor francez (d. 1728)
1653: Eleonora Maria Josefa de Austria - regină consort a Poloniei (d. 1697)
1640: Mihail Korybut Wiśniowiecki - rege al Poloniei (d. 1673)
1612: Margherita de' Medici, - Ducesă consort de Parma şi Piacenza (d. 1679)
1557: Feodor I al Rusiei - ţar (d. 1598)
1535: Alessandro Allori - pictor italian (d. 1607)
1469: Manuel I al Portugaliei - (d. 1521)